De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii celui care se gandeste la mine, ce as vedea? O mare plina de intrebari. De ce oamenii au sentimentul de atasament atat de puternic? Oare iubirea e atunci cand vezi o persoana si cand te apropii din ce in ce mai mult de ea iti bate inima din ce in ce mai tare, iti transpira palmele si incepi sa zambesti fara motiv, neincetat? E o iluzie, cred. Este doar in mintea noastra, e de moment. Nimic nu tine pentru totdeauna, dar alegem sa
ne expunem sentimentele chiar daca acea persoana nu tine la noi. E ciudat cand uneori ma gandesc ceasuri intregi la viitorul meu( desi ar trebui sa irosesc orele acelea in prezent), la un viitor mai bun, la tot ce as putea "iubi". Cu ce ma voi alege din tot acest timp pierdut? Tot ce e frumos in viata irosim, tot ce e distractiv pierdem, tot ce gandim uitam, aproape toata ziua ne-o pierdem incercand sa intelegem ce se petrece cu noi.
Este dragut si dulce acel tachinat al vorbirii indirecte, sau privirile calde, mangaierile pe frunte, sarutul pe obraz atat de molipsitor..Visez?
Pentru a iubi pe oameni, trebuie din cand in cand sa-i parasim. Supararea celor indragostiti este reinceperea iubirii. Cati iubim cu adevarat? Mereu gasim cate un defect pe care sa il uram, pe care sa ne faca sa vedem omul cu alt gand. Am ajuns sa discut despre iubire, chiar daca tot ce simt e un puternic atasament, nu cred ca e iubire, ea nu exista. E o atractie ce ma face sa nu dorm noptile si pe la miezul noptii ma gandesc ca trebuie sa ma trezesc devreme, insa ceva nu ma lasa sa dorm, e o atractie ce ma face sa nu prea mananc. Nu trebuie sa exageram atat de mult cu sentimentele..pana la urma, fiecare om are perechea lui in lume, chiar daca nu o descopera acum, s-ar putea sa vina cand speranta nu-si mai are rostul.
Oare aceste cuvinte vor fi citite de cel care mi-a furat privirea? Poate isi va da seama ce simt eu cu adevarat si sa ma inteleaga ca sunt mica si ca am nevoie de afectiune,de ganduri bune si sustinere.
