Jurnalul ferit de vazul lumii.

 Ma uit in jurul meu, vad doar oameni dependenti de bani, masini, lucruri scumpe. De ce nu isi arata adevarata fata? Ma tot gandesc ca si eu am vrut sa arat adevarata mea fata cu ceilalti, dar unele persoane ma fac sa ma simt penibila cand rad, cand spun o gluma, cand imi dau cu parerea despre ceva. Marginalizam pe cineva doar pentru ca ni se pare ca ce spune copilul "inteligent" din anturajul nostru le pune o eticheta iar noi ne luam dupa el. Nu e corect asa. Ar trebui sa dam sansa tuturor sa vorbeasca, sa iti expuna gandurile fara nici o jena sau teama sa nu rada cineva de vorbele sale.

 Ma uit si la mine, vad o persoana imperfecta, cu multe dorinte si majoritatea nu se vor indeplini. Uneori sunt rea cu ceilalti doar pentru simplul fapt ca nu ma inteleg, nu stiu sa exprim ceea ce vreau si mai bine tac. Las doar o singura persoana din viata mea sa ma cunoasca asa cum sunt eu defapt. Pentru ca nu rade de prostiile pe care le zic, pentru ca ma asculta cand am ceva pe suflet, pentru ca pot zambi fara nici o retinere.

 Jurnalul pe care il avem cu totii, fie in mintea noastra fie iscalite pe foaie, il ferim de vazul lumii. De ce facem asta? Nu avem inceredere in lumea rea pentru ca ,pentru ca si pentru ca..Unii nici nu se mai silesc sa spuna un "Salut!" pe strada, sau doar ne asteptam la acelasi raspuns, un "Buna" rece. Nici nu mai spun de intrebarile "ce faci ?; cum te mai simti?" , cu totii ne asteptam la acelasi cuvant lipsit de vlaga ,un "bine".
Ne ferim de copii populari pentru ca suntem niste fantome care mergem in spatele lor. Nimeni nu te baga in seama pana cand nu ai o problema de care toti sa fie interesati dar nu se intreaba care a fost motivul la care s-a ajuns la problema.

Ne ferim de ceea ce simtim cu adevarat, de vocea interioara ce ne zice mereu "mergi inainte", lupta si tu, doar de asta ai gura, ca sa te exprimi, maini ca sa arati, picioare ca sa mergi si ochi pentru a vedea cine iti e aproape si cine te asculta.